Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă (SRATI) este organizație de drept privat, fără scop patrimonial, independentă, cu activitate medicală preponderent practică şi esențial științifică.
Scopul Societății constă în susținerea dezvoltării, pe multiple planuri, a specialităţii medicale de anestezie și terapie intensivă (ATI):
- sprijinirea serviciilor medicale implicate în activitatea de anestezie şi terapie intensivă;
- Informarea opiniei publice cu privire la celeritatea intervenţiei actelor de anestezie şi terapie intensivă;
- Creşterea nivelului de educaţie sanitară a societăţii civile şi a sectorului non-guvernamental în dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de scopul şi obiectivele Societăţii;
- Creșterea prestigiului și rolului educativ, curativ și social al specialității anestezie-terapie intensivă la nivel național și internațional.
Obiectivul principal al Societății este promovarea unor standarde naţionale etice, ştiinţifice, tehnice şi de practică medicală, în concordanţă cu necesităţile existente în România şi cu cercetările şi practica medicală general admise pe plan mondial.
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.